Pantofii fără toc: alege perechea potrivită pentru orice tip de rochie

În ciuda a ceea ce ne-a făcut să credem serialul popular Sex and the city, nu ai nevoie de pantofi cu toc pentru a te simți atrăgătoare și stilată, iar în rândurile următoare îți vom aduce și dovada conform căreia pantofii fără toc se numără printre cele mai cool și confortabile articole de încălțăminte. Desigur, asta nu înseamnă că pantofii cu toc sunt out of fashion, însă de această dată pledăm pentru așa-numiții flats care, în mod evident, sunt mult mai comozi.

Duci lipsă de inspirație în ceea ce privește alegerea perechii potrivite de pantofi fără toc pentru rochiile pe care le ai în garderobă? Nu trebuie să-ți faci griji, căci am creat pentru tine un ghid de alegere al pantofilor fără toc, care să se potrivească rochiilor tale, indiferent de stilul vestimentar care te reprezintă. Astfel, te invităm să parcurgi rândurile următoare și să descoperi recomandările noastre de pantofi fără toc pentru colecția ta de rochii.

Cuprins

Știm că poate părea că rochiile elegante, din materiale fine, nu pot avea efectul dorit decât în combinație cu pantofi cu toc, însă același efect poate fi menținut și de o pereche de pantofi fără toc, așa cum sunt sandalele de damă fără toc, balerinii sau papucii de damă eleganți. Iată cum alegi perechea potrivită!

O rochie elegantă din tafta, cu aplicații metalice și mâneci bufante te poate transforma într-o adevărată Alice în Țara Minunilor, mai ales dacă alegi să completezi ținuta cu o pereche de sandale fără toc precum sandalele Gino Rossi V608-08 negru, din piele naturală.

Este extrem de simplu să obții una dintre cele mai elegante apariții prin alăturarea unei rochii elegante și a unei perechi de balerini cu cele mai diverse aplicații, așa cum sunt, de pildă, perlele. Numai imaginează-ți cât de elegant va arăta o rochie neagră din catifea cu o pereche de balerini Jenny Fairy LS5371-08A grena, cu ornamente din pietre!

Mătasea este, fără doar și poate, definiția eleganței. Alege să asortezi o rochie vaporoasă din mătase cu o pereche de papuci din piele și vei obține ținuta ideală pentru petrecerea cocktail. O rochie albă din mătase se va potrivi perfect cu o pereche de papuci Gino Rossi DUTTI-01 galben.

Chiar și ținutele office pot fi compuse din rochii cu pantofi fără toc, atâta vreme cât nu este impus un cod vestimentar formal în cadrul companiei. Există numeroase modele de balerini și pantofi casual de damă care vor completa ideal ținutele tale de la birou. Iată cum alegi pantofii fără toc pentru aceste outfituri!

Poți crea una dintre cele mai chic ținute pentru birou alăturând unei rochii office din bumbac o pereche de balerini din lac. Asortează, astfel, o rochie office nude din bumbac, o pereche de dresuri fine și o pereche de balerini din lac, așa cum sunt balerinii Gino Rossi ANO-02L bej.

O pereche de papuci din piele cu aplicații metalice se va asorta de minune cu orice rochie office din materiale groase, așa cum este stofa. Compune ținuta office dintr-o rochie din stofă în carouri, dresuri și papuci din piele negri, precum modelul de papuci Lasocki WI16-219546-02 negru.

O rochie office neagră din poliester poate crea ținuta office perfectă alături de o pereche de pantofi casual de damă stil loafers, așa cum sunt pantofii închiși Gino Rossi 02-03 negru.

Rochiile casual cu siguranță vor face o combinație reușită cu pantofii fără toc, mai ales că acestea nu impun acel nivel de eleganță specific rochiilor elegante sau celor office. Să descoperim împreună ce pantofi fără toc poți alege pentru a crea ținute casual de excepție!

Rochiile casual sunt extrem de permisive în ceea ce privește alegerea pantofilor cu care pot fi asortate. De pildă, poți opta pentru o rochie casual cu bretele din sfoară și o poți asorta cu o pereche de papuci împletiți în stil macrame, așa cum sunt papucii DeeZee WS2407-0 negru.

Să luăm, de exemplu, o rochie casual animal print. Acesta poate fi asortată extrem de ușor cu o pereche de pantofi fără toc în stil brogues. Compune și tu o astfel de ținută casual cu ajutorul unei perechi de pantofi închiși Jenny Fairy WS0224-01 negru.

O rochie casual se va potrivi extrem de bine cu o pereche de pantofi fără toc, așa cum sunt espadrilele cu sfoară. Alege să compui o ținută casual dintr-o rochie casual din in și o pereche de espadrile DeeZee WSS990-29 bej cu sfoară. Completează ținuta cu o pălărie și o geantă din rafie și vei avea ținuta ideală pentru sezonul cald.

Și rochiile sport sunt adeptelor combinației de rochii și pantofi fără toc, mai cu seamă că ținutele sport sunt cele care promovează lejeritatea și confortul. Descoperă în rândurile de mai jos care sunt pantofii fără toc care se potrivesc cel mai bine rochiilor sport!

Cea mai populară alegere în rândul rochiilor sport este încălțămintea sport, respectiv sneakers de damă. Optează să asortezi o rochie stil tenis cu o pereche de încălțăminte sport Champion HAMPTON S11326-WW001 alb, dacă stilul sport îți definește personalitatea.

Asemenea sneakerșilor, și tenișii de damă se vor potrivi ideal în crearea unor outfituri sport impecabile. Astfel, unei rochii sport îi poți asorta și o pereche de pantofi sport din pânză Converse 537081C negru, extrem de versatili, indiferent de materialele din care este confecționată rochia sau de culoarea acesteia.

Credeai că papucii se potrivesc doar vestimentației casual? Ei bine, și stilul sport poate fi pus în evidență prin perechea potrivită de papuci. Astfel, alege să asortezi rochia sport cu o pereche de papuci Bassano WSS20255-02 bej închis și vei obține una dintre cele mai cool și mai lejere ținute sport cu pantofi fără toc.

Cu siguranță te-ai convins, la finalul acestui articol, de versatilitatea pantofilor fără toc și de faptul că pot fi o alegere la fel de stilată ca și pantofii cu toc. Ține cont de ideile noastre de asortare a pantofilor fără toc cu rochiile tale preferate și alege perechea potrivită pentru orice tip de rochie din garderoba ta. Te așteptăm în magazinul online CCC pentru a achiziționa cele mai cool modele de astfel de pantofi, pentru a-ți pune în valoare ținutele!



CCC ClubCCC Club