Culoarea gri în ținutele tale: Sfaturi de stil  

În timp ce multe persoane percep culoarea gri drept o culoare ștearsă și plictisitoare, pasionații de modă cunosc foarte bine adevăratul potențial al acestei culori. Chiar și designerii francezi au mizat întotdeauna pe culoarea gri, căci aceasta se potrivește oricărui sezon, atâta vreme cât este dinamizată cu alte nuanțe. Și dacă negrul a fost considerat întotdeauna chic, culoarea gri este un pariu sigur pentru tendințele de sezon, motiv pentru care trebuie să-i permiți să-ți „invadeze” garderoba.  

Și spunem asta deoarece culoarea gri este una care oferă senzații intermediare între alb și negru, mai mult sau mai puțin accentuate, ceea ce-ți permite să te joci cu ea. Mai mult decât atât, culoarea gri este una neutră, iar culorile neutre sunt întotdeauna de încredere, motiv pentru care dintr-o garderobă capsulă nu lipsesc niciodată piesele vestimentare albe, negre sau gri, indiferent de stilul vestimentar abordat.  

Pentru că griul este o culoare atât de intrigantă și pentru că ocupă un loc de top în lumea modei, datorită calităților sale universale și compatibilității excelente cu aproape orice altă culoare, ne-am propus să-ți oferim în rândurile următoare câteva sfaturi de stil privind abordarea culorii gri în ținutele tale. Iată cum să porți culoarea gri cu stil!  

Cuprins

Griul este o culoare extrem de versatilă, prin urmare hainele gri din garderoba pot fi asortate, de regulă, cu aproape orice altă culoare. Cu toate acestea, dacă dorești să asortezi culoarea gri în ținutele tale și să obții apariții armonioase, ideal ar fi să ții cont de subtonul de gri, o regulă de aur în ceea ce privește asortarea griului. În funcție de tonul adăugat, care se amestecă cu griul, se obțin trei nuanțe principale de gri:  

  • Gri neutru – nuanța clasică de gri. Aceasta este cea mai versatilă nuanță de gri și se potrivește ideal cu toate culorile.  
  • Gri cald (gri deschis) – această nuanță este obținută prin adăugarea unei cantități mici de culori calde precum roșu sau galben. Cu alte cuvinte, cu cât se adaugă mai multă culoare caldă în culoarea gri, cu atât nuanța de gri va deveni mai caldă.  
  • Gri rece (gri închis/gri carbune) – această nuanță se formează prin adăugarea unei cantități mici de albastru la culoarea gri clasică.  

Desigur, există o întreagă paletă de culori gri, cu cele mai diverse subtonuri de albastru, roz, galben sau maro, dar și o mulțime de combinații de culori cu gri. În unele cazuri, aceste tonuri sunt mai pronunțate, în altele sunt abia sesizabile. De aceea, atunci când încerci să asortezi o altă culoare cu gri, e nevoie să privești cu atenție materialul, pe un fundal alb sau să-l examinezi în lumina naturală, pentru a vedea ce nuanțe sunt prezente în gri. Doar așa poți face cele mai potrivite combinații vestimentare, folosind culoarea gri în ținutele tale!  

Și stilul vestimentar care te definește poate contribui într-o mare măsură la integrarea culorii gri în ținutele pe care le porți. Dacă te întrebi cu ce se asortează griul în diferite combinații vestimentare, trebuie să știi că acestea poate dicta stilul ținutei, în aceeași măsură în care îl poate urma. Vrei să afli cum poți asorta culoarea gri în funcție de stilul vestimentar care te reprezintă? Atunci avem o veste bună pentru tine: griul este o alegere ideală indiferent de stilul vestimentar abordat. Iată câteva sugestii în acest sens! 

Fiind simplu și foarte versatil, griul este una dintre cele mai populare opțiuni cromatice în rândul ținutelor minimaliste, compuse din piese vestimentare basic. Prin urmare, poți crea o ținută doar din articole vestimentare gri, jucându-te, în mod evident, cu diverse tonuri, pentru a sparge monotonia. O altă variantă este mixarea griului cu nuanțe neutre de alb, negru, bej sau bleumarin.  

Fiind simple și practice, stilurile casual și smart casual permit integrarea fără efort a culorii gri în ținutele casual pentru femei sau în ținute mai elegante, ideale pentru întâlnirile business, de pildă. Poți purta un costum gri de inspirație masculină, un top simplu alb și o pereche de pantofi Oxford și ești pregătită pentru o întâlnire cu viitorii colaboratori.  

Dacă ești adepta stilului romantic, poți purta o rochie lejeră de culoare gri, pe care să o evidențiezi cu o pereche de cizme sau botine de damă într-o nuanță similară de gri sau alte tonuri neutre de bej și o pereche de dresuri colorate.  

Stilul androgin va fi mereu la modă, însă pentru a integra culoarea gri în ținutele tale de acest gen, trebuie să alegi un costum clasic în tonuri de gri. Dacă dorești să adaugi o notă vibrantă ținutei tale, poți miza pe o pereche de pantofi eleganți cu toc într-o nuanță contrastantă și va fi imposibil să treci neobservată!  

Dacă atunci când te gândești la stilul tău vestimentar îți vin în minte cuvinte precum sofisticat sau atemporal, atunci cu siguranță griul este culoarea ta. Însă dacă dorești să integrezi cu succes culoarea gri în ținutele tale, trebuie să cunoști cele mai populare combinații cromatice pe care le poți face și care sunt culorile care se asortează cel mai bine cu gri. Dacă ai nevoie de inspirație, îți sugerăm schema cromatică de mai jos:   

  • Gri închis și albastru electric  

Griul închis este una dintre cele mai versatile culori, potrivite indiferent de sezon, chiar dacă de cele mai multe ori este abordat în sezonul rece. Albastrul, de cealaltă parte, este o culoare electrică, care poate oferi viață unei ținute. Prin asocierea cu griul închis va rezulta o vestimentație echilibrată, mai ales dacă vei alege să introduci în schema de culori și nuanțe de verde sau bronz.  

  • Gri și albastru deschis  

O altă combinație cromatică excelentă este asocierea albastrului deschis cu griul în ținutele tale. Culoarea gri va fi modalitatea ideală de a lăsa albastrul să devină centrul atenției în ținuta ta! 

  • Gri și auriu  

Poți oferi o senzație modernă și contemporană prin alcătuirea unei ținute într-o schemă de culori gri și auriu. O culoare de accent precum auriul va atrage atenția, motiv pentru care o poți insera în ținută prin intermediul bijuteriilor sau a inserțiilor pantofilor de damă.  

  • Gri carbune și verde închis  

Dacă dorești să ieși în evidență, adăugarea culorii verde închis în ținută este o modalitate excelentă de a o face. Dacă nu deții prea multe articole verzi în garderobă, nu uita că și accesoriile pot fi dinamice în adăugarea unei note de vitalitate ținutei tale!  

  • Gri deschis și verde deschis  

Vorbeam într-un articol anterior despre pantofii potriviți pentru rochia ta verde și putem să-ți spunem că și pantofii gri de damă pot fi o asociere excelentă în această combinație vestimentară, atâta vreme cât vei opta pentru o pereche într-o nuanță gri deschis.  

  • Gri și lime  

Deja ți-am povestit că verdele lime se numără printre culorile la modă în vestimentație pentru anul 2022, așa că îți sugerăm să abordezi culoarea gri în ținutele tale alături de piese vestimentare în nuanțe de verde-galben, așa cum sunt nuanțele de lime.  

  • Gri deschis și galben  

Dacă îți dorești o ținută plină de entuziasm, vei avea nevoie de o paletă cromatică care să amintească de zile însorite. Prin urmare, îți sugerăm să alegi nuanțe calmante de gri și să le îmbini cu un galben puternic și tonuri pământii. De pildă, poți alege să porți o pereche de pantaloni gri și să-i asortezi cu o pereche de pantofi sport de damă de culoare galbenă.  

  • Gri și portocaliu  

O altă combinație interesantă este și cea de gri și portocaliu, și aici ne referim la culorile piersicii și portocalei, două tonuri atrăgătoare care denotă un mod creativ de a compune o ținută plină de viață. Am dezbătut deja tema privind asortarea pantofilor cu rochia, așa că dacă ai în garderobă o rochie gri, nu ar fi deloc rău să o asortezi cu o pereche de pantofi cu toc în nuanțele portocalei!  

  • Gri și roz pudrat  

Combinația de gri și roz pudrat este întotdeauna una de efect, mai cu seamă că pune accent pe feminitate și romantism. Combină nuanțele de roz deschis cu tonurile deschise ale culorii gri sau un roz mai saturat cu un gri cărbune sau gri mediu.  

  • Gri și roșu  

Culoarea roșie poate domina orice ținută, iar culoarea gri în ținutele tale nu face nicio excepție. Chiar și un mic detaliu roșu, așa cum este, de pildă, o geantă de damă roșie sau o pereche de pantofi roșii, poate face diferența într-o ținută dominată de culoarea gri. Poți alege să porți și un ruj roșu pentru o combinație încântătoare de culori!   

  • Gri și crem/maro  

Poate ți se va părea că griul și maroul vor arăta plictisitor împreună, însă dacă vei alege culori care diferă unele de altele din punct de vedere al luminozității, poți obține combinații vestimentare reușite. De pildă, o fustă conică gri deschis poate fi completată de minune cu o pereche de pantofi din piele, într-o nuanță intensă de maro.  

  • Gri și alb sau gri și negru  

Atunci când alegi să combini culoarea gri cu alb sau negru în ținutele tale, încearcă să asortezi, de exemplu, un costum gri deschis cu o cămașă albă sau neagră. Combinația va fi una extrem de reușită, mai ales dacă vei completa ținuta cu o pereche de pantofi casual de damă, de culoare neagră.  

Acum că ai aflat cu ce culori se potrivește griul, mai avem un sigur sfat să-ți oferim: cum să porți culoarea gri în ținutele tale ținând cont de culoarea tenului și a părului. Aceste criterii trebuie luate în considerare, dacă vrei să alegi nuanțe de gri care să te avantajeze cu adevărat. Iată ce trebuie să ai în vedere!  

Dacă pielea ta are tonuri reci, acest lucru înseamnă că tenul tău are tonuri de roz, roșu sau albastru. Avantajul acestui tip de ten este că poți purta orice nuanță de gri. Păstrează strălucirea tenului tău deschis la culoare purtând piese vestimentare gri în jumătatea inferioară a corpului sau limitând accesoriile gri.  

De cealaltă parte, dacă pielea ta prezintă tonuri calde, adică tenul tău este ușor piersiciu sau auriu, trebuie să fii mai atentă, în așa fel încât nuanțele de gri să nu estompeze căldura tenului.  

În cazul în care ești roșcată și ai ochii căprui, ideal ar fi să eviți să porți piese vestimentare gri în partea superioară a corpului, mai cu seamă că femeile roșcate prezintă un ten rece. Pe de altă parte, dacă ai ochii albaștri și ești brunetă, griul este o culoare care te avantajează.  

Griul este o nuanță atemporală, motiv pentru care ar trebui să se regăsească întotdeauna în garderoba ta, în cele mai diverse piese vestimentare. Și ținând cont de faptul că principalele tendințe în modă în 2022 vin cu explozii de culori și că știi deja ce culori se potrivesc cu gri, suntem siguri că-ți va fi extrem de ușor să abordezi culoarea gri în ținutele tale, pe baza sfaturilor de stil menționate în acest articol!  



CCC ClubCCC Club