Rolul cavalerilor de onoare și sfaturi de stil pentru aceștia 

Dacă domnișoarele de onoare sunt “surorile de suflet” ale miresei, cavalerii de onoare poartă aceeași semnificație în cazul mirelui. De-a lungul timpului, rolul acestora în cadrul nunții a suferit numeroase modificări, însă cert este că au rămas câteva criterii și îndatoriri demne încă de a fi luate în considerare. Descoperă din articolul nostru ce trebuie să facă și cum trebuie să arate cavalerii de onoare pentru un eveniment de succes.  

Cuprins

Similar cu rolul pe care domnișoarele de onoare îl îndeplinesc pentru fericitul cuplu în timpul nunții, cavalerii de onoare poartă responsabilitatea de a-i fi alături mirelui în diferite etape chiar și premergătoare evenimentului principal – seara nunții. Alegerea cavalerilor de onoare este importantă, deoarece o parte din buna desfășurare a evenimentului depinde de aceștia.  

În general, numărul cavalerilor poate să difere în funcție de prieteniile apropiate ale mirelui. Cu toate acestea, un număr mai mare de cavaleri de onoare poate fi un beneficiu atunci când vine vorba despre organizarea petrecerii burlacilor, care reprezintă una din îndatoririle lor principale.  

De asemenea, tot înainte de nuntă, mirele are responsabilitatea de a alege costumația cavalerilor de onoare, astfel încât să se potrivească tematicii petrecerii, cât și, cel mai adesea, gusturilor sale personale.  În timpul nunții, cavalerii de onoare vor juca rolul de gazde, ceea ce presupune întâmpinarea invitaților și anunțarea diverselor evenimente (ex.: tăierea tortului). După valsul mirilor, ei vor invita domnișoarele de onoare la dans. 

În funcție de preferințe, este posibil ca prietenii apropiați ai mirelui să fie invitați să țină un discurs, unde outfitul și felul în care se prezintă joacă de asemenea un rol important în impresia pe care o fac.  

Există mai multe opțiuni potrivite în ceea ce privește ținuta cavalerilor de onoare. Pentru un aspect per-total armonios, este indicat ca smochingurile sau costumele pe care le poartă să fie identice. O variantă la care mulți cavaleri de onoare apelează des este aceea de a închiria costumele. În funcție de bugetul mirilor, ținutele pot fi realizate pe comandă, astfel încât fiecare cavaler să poarte haine perfect croite pentru statura sa.  

De asemenea, un aspect demn de luat în considerare este asortarea ținutei cavalerilor de onoare cu cea a miresei sau a domnișoarelor de onoare. Culorile rochiilor pot corespunde cu cele ale accesoriilor bărbătești, cum ar fi cravata, papionul, batista sau chiar culoarea predominantă în costumul purtat. Dacă există o paletă cromatică generală, gândită pentru întregul eveniment, cavalerii și domnișoarele de onoare se pot orienta în această direcție.   

Ia în considerare și faptul că ținutele cavalerilor de onoare trebuie să se diferențieze de cea a mirelui, unul din cele două personaje principale ale evenimentului. Așadar, diferențierea cromatică este cel mai bun pas de pornire în alegerea outfitului.  

După alegerea culorii costumelor elegante pe care cavalerii de onoare le vor purta, un aspect esențial în coordonarea ținutelor îl reprezintă accesoriile și încălțămintea potrivite. Dacă mirele și cavalerii de onoare au optat, de exemplu, pentru costume într-o nuanță deschisă, precum bej, celelalte elemente ar trebui să respecte regulile de stil în vigoare, în conformitate cu teoria culorilor.  

Nu este greșit să asortezi un costum bărbătesc bej cu cravată sau papion, batistă, curea și încălțăminte cu câteva nuanțe mai închise. Aceasta reprezintă chiar una dintre cele mai sigure alegeri ce pot fi făcute în acest caz. Încălțămintea ar trebui să fie în primul rând comodă, deoarece cavalerii de onoare vor petrecere o mare parte din timp în picioare.  

Recomandarea generală este aceea de a alege pantofi eleganți din piele naturală, care permite piciorului să respire și oferă o bună flexibilitate în mișcare. A investi în calitate se traduce deseori și prin a avea parte de un eveniment special de succes, atât din punctul de vedere al aspectului, cât și al lejerității.  

Un alt exemplu este alegerea unor costume bărbătești clasice, negre și simple, care reprezintă eleganța prin excelență. În acest caz, nu este greșit ca și mirele să poarte o ținută identică. Pentru diferențiere se pot alege accesorii în nuanțe diferite, negrul fiind o culoare foarte permisivă când vine vorba de acest lucru. Culoarea pantofilor nu poate varia foarte tare, însă, deoarece este nevoie de un echilibru vestimentar pe măsură. Cea mai sigură alegere în acest caz o reprezintă încălțămintea neagră.  

Cu toate acestea, nu este greșit să adaugi o pată de culoare. O alegere îndrăzneață se poate traduce prin pantofi bărbătești de culoarea vișinii, care vor adăuga o notă în plus de rafinament.  

Ține cont de recomandările oferite și cu siguranță vei face parte dintr-un grup de cavaleri de onoare admirat de toți invitații!  



CCC ClubCCC Club