Moda anilor 2000 reinterpretată în prezent

Dacă ai crescut în anii 2000, uitându-te la videoclipurile lui Britney Spears și încercând să adaugi în garderobă tot ce obișnuia să poarte Paris Hilton, vei fi surprinsă să auzi că tendințele acelei decade sunt din nou populare. Și nu este deloc de mirare, având în vedere că marile case de modă se inspiră constant din trendurile anilor 50, moda anilor 60, moda anilor 80 sau moda anilor 90, aducându-le mereu în prim plan. Nici moda anilor 2000 nu face, așadar, excepție de la regulă.

Și pentru că ne-am format deja un obicei în a încerca să reinterpretăm elementele din moda decadelor trecute și să le intregrăm în ținute actuale, am dedicat articolul de astăzi principalelor caracteristici ale modei anilor 2000 și modul în care aceste elemente s-au întors în trendurile momentului. Mai mult, îți vom oferi și câteva idei de ținute inspirate de moda acelei perioade, pe care le poți aborda pentru a obține acel 2000’s vibe.

Cuprins

Pentru multe dintre fashioniste, tendințele modei anilor 2000 sunt chiar mai nostalgice decât cele din anii ’80 sau ’90. Și aici vorbim despre gențile minuscule sau în forme abstracte, dar și despre sandalele cu barete, care au definit estetica deceniului. Dacă ești la fel de pregătită ca și noi să îmbrățișezi cele mai cool tendințe din moda anilor 2000, te invităm să descoperi în rândurile de mai jos care sunt elementele definitorii pentru moda anilor 2000, care și-au croit drumul spre principalele tendințe în modă în 2022!

Anii 2000 au reprezentat un adevărat punct de lansare pentru tot ceea ce înseamnă denim. Erau purtate adesea ținute compuse în totalitate din piese vestimentare din denim, în special blugii cu talie joasă. Acest model de jeans era purtat în combinație cu topuri scurte, care lăsau abdomenul la vedere. Modele la fel de populare de jeans erau și baggy jeans, aceștia fiind extrem de populari și în trendurile momentului.

Desigur, acum sunt la modă modelele de blugi cu talie înaltă, spre deosebire de cele existente în moda anilor 2000, însă stilul baggy a fost reinterpretat ideal pentru ținutele trendy actuale.

Alte elemente în vogă în moda anilor 2000, la fel de populare și în 2022 sunt fustele mini plisate. În decada trecută, toate revistele de modă erau pline cu artiste îmbrăcate în fuste mini în carouri sau cu printuri, asortate cu pantofi cu toc. De regulă, fustele erau asortate cu topuri scurte sau cu tricouri cu imprimeuri și berete.

Popularele crop tops sau topuri scurte făceau parte din garderoba oricărei femei în anii 2000. În moda acelei decade, topurile erau cât mai colorate și erau integrate în cele mai diverse outfituri, de la ținute cu fuste mini sau lungi, până la ținute cu pantaloni scurți și jeans.

Unul dintre elementele pe care ni le vom aminti mereu din moda acestui deceniu sunt corsetele, care susțineau întotdeauna obținerea unor ținute remarcabile. Topurile stil corset sunt la fel de populare și în prezent, indiferent că vorbim despre asortarea ținutelor de zi sau de seară.

În ceea ce privește accesoriile pentru femei, anii 200 au fost marcați de prezența bijuteriilor masive, supradimensionate. Accesorizarea ținutelor la modă în 2000 se făcea cu ajutorul unor bijuterii masive, în nuanțe stridente. Aceste trenduri au revenit și în moda prezentului, mai cu seamă că brățările supradimensionate și colierele statement sunt moduri de a-ți contura look-ul și personalitatea.

În materie de încălțăminte pentru femei, sandalele strappy, cu barete, făceau furori în moda anilor 2000. Aceste modele de sandale erau prevăzute cu multe curele și barete, fiind purtate atât cu rochii elegante de seară, cât și în ținute cu jeans.

Fie că ești pregătită sau nu, pantofii în stil Wedges revin din nou în trenduri, fiind inspirați cu siguranță de moda anilor 2000. Desigur, versiunile din 2022 sunt mult mai elegante și prezintă barete, însă reinterpretarea elementelor din acea decadă se resimte prin stil și exces de culoare.

Deja ți-am vorbit despre ce genți se poartă în 2022, iar gențile cu formă lunguiață, de tip baguette, cu siguranță se numără printre cele mai în vogă modele de genți pentru femei. Așa cum poți ghici, gențile baguette erau extrem de populare și în moda anilor 2000, având un comeback de excepție în moda actuală.

Aceste modele de pălării au devenit faimoase în anii ’80 datorită culturii hip-hop, iar în anii 2000 au devenit din ce în ce mai populare, grație rapperului Jay-Z. Pălăriile bucket au fost „resuscitate” de către casele de modă și în acest an, cele mai populare branduri prezentând astfel de accesorii în colecțiile lor, sezon după sezon.

Tendințele din 2022 pentru ochelari de soare vizează ochelarii cu rame supradimensionate în cele mai diverse nuanțe, care completează ideal ținutele chic de zi cu zi. Lentilele și ramele colorate erau extrem de populare și în moda anilor 2000, pasionații de modă recunoscând inspirația modelelor actuale de ochelari.

Și dacă tot am trecut în revistă cele mai populare trenduri ale anilor 2000, îți vom oferi în cele ce urmează și câteva idei de ținute inspirate de moda acelor ani. Desigur, stilul este reinterpretat, însă elementele de bază amintesc încă de moda anilor 2000!

O pereche de jeans mom fit, alături de un top scurt sau o bustieră din denim, completate de o pereche de o pereche cool de sneakers de damă și o geantă tip baguette pot compune una dintre cele mai cool ținute urbane ale momentului. O jachetă chic din blugi poate veni și ea în completarea acestei ținute all denim inspirată de moda anilor 2000.

Una dintre cele mai chic ținute a la Paris Hilton, inspirată de moda anilor 2000 este cea compusă dintr-o rochie midi din materiale prețioase, o pereche de sandale de damă cu barete, stil strappy și o geantă baguette, atât de populară în anii 2000. O pereche de cercei supradimensionați se vor potrivi de minune acestui outfit reinventat!

Una dintre cele mai inspirate ținute chic casual poate fi formată dintr-o fustă mini plisată, specifică anilor 2000, un top simplu și o pereche de pantofi în stil Wedges, în culori vii. O poșetă chic va fi completarea ideală pentru acest look!

O pereche de baggi jeans inspirați de moda anilor 2000, un top scurt, o jachetă cool și o pereche de botine pot compune una dintre cele mai cool ținute de sezon. Accesorizează look-ul cu o pereche de ochelari de soare cu rame supradimensionate și o geantă de mână și vei obține un look actual, cu vibe-ul anilor 2000. 

Îți dorești să compui o ținută în care vedeta să fie corsetul inspirat de moda anilor 2000? Optează pentru o pereche de jeans skinny și o cămașă albă din materiale fine, peste care să suprapui un corset cu model floral. O pereche de pantofi stiletto, alături de un colier supradimensionat și o geantă din piele vor adăuga atât de multe accente cool personalității tale!

Ție ce elemente ți-au plăcut din moda anilor 2000 și ce articole vestimentare ți-ar plăcea să incluzi în ținutele tale actuale? Indiferent de alegere, în magazinul online CCC vei găsi o mulțime de elemente inspirate de moda acelei perioade, pe care le poți integra cu succes în ținute la modă în 2022.



CCC ClubCCC Club