Pantofii și accesoriile potrivite pentru un outfit regular fit 

Stilurile vestimentare casual, smart sau elegant pot fi alese în funcție de preferințe și de personalitate, și fiecare dintre noi optează pentru unul sau mai multe dintre acestea în funcție de ocazie sau de inspirația de moment. Propunerile designerilor sunt numeroase iar ofertele magazinelor la fel de tentante, dar un criteriu important pentru a face alegerile potrivite este și felul în care arată aceste haine atunci când le îmbraci.

În anumite situații, structura corpului nu-ți permite să porți un anumit tip de croială, deoarece te face să te simți incomod sau să nu ai suficientă libertate de mișcare. De exemplu, pantalonii skinny fit sau o cămașă de tip slim fit sau avantajează și arată bine doar un anume fel de conformație a trupului.  

Un croi regular fit, în schimb, este potrivit pentru aproape oricine. Acest stil conferă lejeritate mai mare de mișcare și, pe de altă parte, este potrivită unei grupe mai mari de persoane.  

În articolul de față îți oferim câteva detalii despre caracteristicile acestui tip de croi, dar și mai multe propuneri despre cum să alegi pantofii și accesoriile potrivite atunci când porți astfel de ținute. Află din rândurile de mai jos cum să faci cele mai bune alegeri!

Cuprins

Designerii vestimentari definesc un croi de tip regular cel care, prin linia relativ dreaptă sau clasică a tăieturii materialelor, urmărește bine linia corpului și permite lejeritate mare de mișcare. O croială de acest fel poate fi pusă în antiteză cu cea de tip slim fit sau cea skinny. 

De exemplu, stilul slim fit este foarte apreciat mai ales de persoanele tinere, care se bucură de o formă suplă și de o conformație oarecum atletică a corpului. Hainele urmăresc astfel destul de exact aceste linii de invidiat, precum forma de trapez a spatelui sau partea inferioară a picioarelor, unde pantalonii sunt strânși pe glezne. Micile detalii precum croiul conic general sau cusăturile de la spatele cămășilor de damă sau de bărbați sunt cele care pun în evidență acest stil de design.  

Croiul de tip large fit, în schimb, este adoptat în special de persoanele care vor să mascheze anumite părți ale corpului. Îmbrăcămintea este lejeră și în general se folosește un volum destul de mare de material. 

Dacă simți că hainele de tip slim fit te incomodează ușor sau cele de tip large nu sunt pentru tine, cu siguranță ți se potrivesc cele de tip regular. 

Denumit și straight fit, ținutele de tip regular se așează bine pe corp și urmăresc linia acestuia, datorită croiului relativ clasic, drept și a țesăturilor folosite. Este un stil vestimentar care conferă lejeritate mare de mișcare și permite pielii să respire cu ușurință.  

Cel mai important este însă faptul că un croi de tip regular oferă un echilibru general ținutei și maschează micile imperfecțiuni. Din acest motiv poți purta haine regular fit chiar dacă nu ai o siluetă perfectă.

O stilizare corectă a pantofilor și accesoriilor cu hainele de tip regular fit este relativ ușor de obținut, deoarece trebuie să ai în vedere pantaloni cu linie oarecum clasică, dreaptă, cămăși simple, albe și rochii sau fuste din materiale naturale, organice, care se  așează bine pe corp. 

De exemplu, alege un outfit cu cămașă albă, dreaptă, cu tăietură clasică la gât, pe care să o porți cu jeanși sau cu pantaloni drepți sau ușor conici, și asortează pantofi de damă casual. Încălțămintea potrivită în acest caz este fie îndrăgitul Adidas clasic alb, fie încălțăminte colorată și închisă în față, de tip sport, pentru femei, fie mocasinii ușori de vară din piele. O astfel de combinație cu bluză cu croi lejer, pe care o poți purta la office sau în timpul liber, este mereu actuală și nu-și pierde nicicând prospețimea. 

Un alt tip de încălțăminte potrivită stilului regular fit este cea cu toc. O poți purta atât la rochii sau fuste de lungime medie, în stil office și ușor conice, de tip lalea, fie la rochii drepte care se mulează ușor pe corp.  

Mai mult, poți purta fie un pantof înalt, fie ghete scurte de piele la pantaloni drepți sau ușor conici. Cei de tip regular sunt în general din texturi ușoare, cu ținută, și fără exces de material cum sunt cei evazați sau cu prea multe pense în talie.  

La fustele midi sau lungi, pantaloni cropped trei sferturi sau jeanșii la care asortezi acești pantofi de tip regular fit poți asorta și un pardesiu modern, cu linie clasică și într-o singură culoare, care ajunge până în dreptul gleznei.

La ținutele relativ elegante și rafinate ce se încadrează în croiurile de tip straight sau regular fit poți asorta accesorii fine, atent alese, cu linie oarecum clasică. 

Astfel, la ținutele casual sau smart casual cu sacou ori cămașă albă, poți alege o curea de damă din piele pe care să o porți cu perechea favorită de jeanși. Un colier lung în nuanțe metalice de argintiu sau aurie este la fel de potrivit în acest caz, iar cel mai potrivit pentru a completa bine o astfel de ținută este un ceas simplu de mână, cu alură clasică. 

Pentru outfiturile de tip smart casual de zi, la care optezi să porți fuste sau rochii, alege genți de piele de mărime medie de umăr, de tip shopper sau hobo. Cele de dimensiuni mai mici și cu mâner, de tip tote sau bucket, sunt la fel de potrivite. Modelele de tip poștaș sau messenger, care pot fi purtate peste brâu, sunt potrivite în schimb la ținutele tale de zi în stil casual, cu pantaloni.

Sperăm că toate aceste indicații ți-au fost de folos pentru a alege încălțămintea și accesoriile potrivite pentru ținutele tale regular sau straight fit. Te așteptăm în magazinele CCC pentru a-ți alege piesele favorite!



CCC ClubCCC Club