Ținute și accesorii pentru petreceri la piscină

„Ce bine că vine vara!” este un gând care cu siguranță și-a făcut până acum loc în imaginația femeilor, căci prognoza meteo se anunță, în mod evident, caniculară și au șansa de a-și etala cele mai cool și fabuloase ținute de vară. Iar dacă în calendarul estival apar și câteva petreceri la piscină, atunci cu atât mai mult goana dupa tinute se intensifică.

Chiar dacă primul impuls este alegerea unui costum de baie, știm prea bine că doamnele și domnișoarele nu vor dori să se rezume la o asemenea alegere simplă și că vor dori să iasă în evidență într-un mod jucăuș, dar în același timp glam, simplu, dar extravagant. Cu ideea unui pool party în minte, ne-am propus să te inspirăm în rândurile următoare cu cele mai chic ținute pentru petreceri la piscină, dar și accesoriile care-ți vor propulsa look-ul într-o zi fierbinte de vară la piscină!

Idei de ținute pentru petreceri la piscină

Un pahar rece de Prosecco, crema de protecție solară, cateva piese vestimentare și accesorii pe măsură pentru costumele de baie pot face deliciul unei petreceri la piscină incendiare. Lăsând cocktailurile în grija barmanilor și crema de protecție în grija ta, dedicăm rândurile următoare celor mai inspirate ținute pentru petreceri la piscină, fie ele de pool party pe timpul zilei sau pentru seară, ceva mai glam și mai sofisticate. Iată propunerile noastre pentru ansambluri demne de o fashionistă!

Ținută pentru petrecere la piscină cu caftan lung

O primă ținută de petrecere la piscină pe care ne dorim să ți-o propunem este compusă dintr-un costum de baie întreg, chic și un caftan lung, vaporos și transparent, care cu siguranță te poate aduce în centrul atenției. Pentru o petrecere la piscină ziua îl poți completa cu o pereche de sandale de damă cu platformă, în timp ce pentru un pool party pe timpul serii outfitul poate fi ideal completat de o pereche de sandale cu toc.

Ținută pentru petrecere la piscină cu salopetă scurtă colorată

O altă ținută de super-petrecăreață la piscină poate fi compusă dintr-o salopetă scurtă, fie ea cu motive tropicale, printuri exotice sau dungi. Culorile vii sunt cele mai bune prietene ale tale la orice petrecere de vară, cu atât mai mult când vrei să te simți feminină purtându-le într-o salopetă cu umeri descoperiți la piscină. Pentru o apariție glam, poți completa ținuta de petrecere la piscină pe timpul zilei cu o pereche de pantofi casual de damă tip saboți, o eșarfă colorată și o pereche de ochelari glam, în timp ce seara o poți purta alături de o pereche de pantofi cu toc kitten decupați și un colier statament de efect. Din punctul nostru de vedere, aceasta este una dintre cele mai cool idei de outfituri la modă pentru vară!

Ținută pentru petrecere la piscină cu rochie maxi

Dacă ținutele de petrecere la piscină prezentate anterior nu sunt întocmai ideale gusturilor tale, poți opta oricând pentru o rochie maxi, din materiale vaporoase. Pool party-urile nu sunt întocmai acel gen de evenimente în care să epatezi prin eleganță, însă vibe-ul de vacanță este bine venit. Astfel, modelele de rochii maxi, în stil boho, cu aspect romantic sunt ideale pentru acest gen de petrecere.

Într-un articol anterior în care ți-am prezentat idei de ținute pentru o vacanță la mare, ți-am sugerat asortarea rochiei maxi cu o pereche de sandale cu talpă joasă, însă și o pereche de espadrile de damă în culori vii se va potrivi de minune cu rochia ta maxi, pentru o petrecere la piscină pe timpul zilei!

Ținută pentru pool party cu cămașă albă supradimensionată

O petrecere la piscină poate fi onorată și într-o ținută summer chic, alcătuită dintr-o cămașă albă oversize, lungă și largă, pe sub care poți purta un costum de baie întreg în aceeași culoare. Completează look-ul de zi cu o pereche de șlapi de damă sau poate o pereche de saboți cu toc, o pălărie din paie și o pereche de ochelari de soare cu rame groase, în culorile verii. Doar ți-am povestit deja că ochelarii cu rame supradimensionate se numără printre tendințele din 2022 pentru ochelari!

Ținută pentru pool party cu set croșetat

Îți plac piesele vestimentare croșetate? Atunci următoarea ținută este special gândită pentru tine! Un set îndrăzneț dintr-un top și pantaloni scurți în culori vii va scoate în evidență zeița boemă din interiorul tău și cu siguranță vei avea toți ochii ațintiți asupra ta. Mai ales dacă vei accesoriza această ținută cu o pereche de sandale cu talpă joasă, o pălărie boho și o pereche de cercei rotunzi, a la Jenifer Lopez! Poți opta chiar și pentru o pereche de sandale cu platformă, cu atât mai mult cu cât se află în topul tendințelor din 2022 pentru sandale.

Accesorii must-have la un pool party

Accesoriile fac cu siguranță deliciul sezonului estival, iar petrecerile la piscină nu se abat nici ele de la accesorizarea chic a ținutelor tale de vară. Orice femeie știe că accesoriile vor fi cireașa de pe tort a ținutei în orice context, așa că iată care sunt cele mai cool accesorii pentru petreceri la piscină:

  • Ochelari de soare

Ochelarii de soare sunt de nelipsit în accesorizarea ținutelor de vară, iar o petrecere la piscină este ocazia ideală pentru a-i purta. Asigură-te că alegi ochelarii de soare în forma potrivită pentru o apariție fashion și sofisticată!

  • Pălărie

Nu există ținute de purtat la un party la piscină fără pălării. Fie că alegi pălării simple, pentru ținute relaxate, fie că optezi pentru pălării cu boruri largi, elegante, vei reuși să atragi atenția într-un mod feminin. Mai ales dacă pălăria aleasă vine la pachet cu o pereche de cercei mari!

  • Geantă supradimensionată

Tendințele în materie de genți pentru vara anului 2022 ne sugerează să mizăm pe gențile supradimensionate, motiv pentru care îți recomandăm să alegi și tu astfel de modele de genți pentru o petrecere la piscină. O geantă de damă tip tote, pe lângă faptul că-ți va completa ideal ținuta, va reuși să te ajute să împachetezi toate elementele esențiale de vară.

  • Bijuterii impresionante

Petrecerile la piscină cer bijuterii impresionante, așa că poți opta pentru cercei masivi, brățări aurii și pandantive mari, care să aducă un plus estetic costumului tău de baie, asociat cu alte piese vestimentare cu iz estival. Sperăm că acest articol a reușit să-ți ofere inspirația de care aveai nevoie pentru a crea cele mai frumoase ținute pentru petreceri la piscină. Te așteptăm în magazinul online CCC pentru a alege cele mai cool piese vestimentare și accesorii, care cu siguranță te vor ajuta să câștigi titlul de cea mai „instagramabilă” apariție



CCC ClubCCC Club