5 modele noi de adidași care domină sezonul acesta

Cuprins

Noi, cei de la CCC, suntem tot timpul în pas cu moda, motiv pentru care ne-am propus să aducem în prim plan modele noi de adidași care domină tendințele din acest sezon. Dacă și tu ești adepta stilului sport sau dacă ești în căutarea unor modele de încălțăminte care să-ți completeze ținutele de toamnă într-un mod cool și confortabil, te invităm să afli care sunt modelele de adidași în tendințe, alături de sfaturi de asortare a adidașilor de damă. Vei fi surprinsă să descoperi ce ți-a pregătit moda în acest sezon!

În acest sezon, există câteva modele de adidași la modă care atrag atenția și se bucură de popularitate în rândul fashionistelor. Fiecare model se remarcă prin designul unic, culorile dominante și materialele folosite în confecționarea lor. Iată care sunt cele mai noi modele de adidași de damă, care promit să facă deliciul ținutelor relaxate din acest sezon! 

Primul model este reprezentat de adidașii cu aspect sporty. Acești adidași se caracterizează prin linii simple și minimaliste, precum și prin utilizarea predominată a culorilor neutre, cum ar fi alb, negru sau gri. Sneakerșii de damă, adidașii pentru tenis sau chiar și adidașii de fotbal sunt modele trendy de adidași în acest sezon. Aceste modele se potrivesc atât în ținutele casual, cât și în ținutele chic casual sau smart casual. 

Al doilea model de adidași la modă este cel cu accente retro. Acești adidași aduc un omagiu modei anilor 80 și 90, prin utilizarea combinațiilor de culori vibrante și a detaliilor retro. Acești adidași sunt perfecți pentru a adăuga un strop de nostalgie în orice ținută. Și există o mulțime de modele de la cele mai populare branduri sport care să-ți întregească garderoba!

Într-un articol anterior în care vorbeam despre modele de pantofi la modă în sezonul toamnă-iarnă 2023, am menționat că nuanțele metalice sunt în vogă în acest sezon. Ei bine, nici adidașii nu fac excepție de la regulă, întrucât printre modelele noi de adidași care domină sezonul acesta se numără și cele în nuanțe metalice. Acești adidași de damă sunt perfecți pentru a aduce un plus de strălucire și eleganță în ținutele casual. Culorile metalice precum argintiu și auriu sunt cele mai populare în această toamnă.

Pentru cele care preferă confortul și ușurința în purtarea perechilor de încălțăminte, adidașii din materiale ușoare sunt alegerea ideală. Acești adidași sunt confecționați din materiale respirabile și flexibile, care asigură un confort sporit pe tot parcursul zilei. Culorile pastelate și designul minimalist sunt caracteristice acestui model. Dacă dorești să investești în cel mai bun echipament de sală, atunci cu siguranță pantofii potriviți pentru sala de fitness pot fi adidașii din materiale ușoare, la modă în acest sezon! 

Nu în ultimul rând, adidașii de alergare în nuanțe pigmentate sunt un trend puternic în acest sezon. Acești adidași sunt special concepuți pentru alergare, având o talpă cu amortizare și o construcție durabilă. Culorile intense și strălucitoare, precum galben, verde sau albastru, sunt cele mai întâlnite la acest model de adidași. Într-un ghid anterior chiar ți-am dezvăluit cum alegi cei mai buni adidași de alergat, așa că te poți inspira de acolo pentru o alegere excelentă. 

Varietatea de modele noi de adidași la modă mai mult ca sigur te-a luat prin surprindere. Cu toate acestea, nu trebuie să te impacientezi, pentru că am pregătit în rândurile următoare câteva sfaturi de stil care te vor ajuta să alegi modelele de adidași potrivite pentru tine. 

  • Înțelege trendurile actuale în materie de adidași 

Pentru a face o alegere înțeleaptă, este esențial să fii la curent cu tendințele actuale în materie de modele de adidași. În acest sens, poți urmări reviste de modă, bloguri sau site-uri specializate în domeniu pentru a afla ce modele sunt la modă în acest sezon. De asemenea, poți analiza ținutele influencerilor de pe Instagram, pentru a te asigura că vei alege adidași în ton cu trendurile actuale. 

  • Asigură-te că alegi modele confortabile de adidași 

Înainte de a face o alegere finală, este important să încerci mai multe perechi de adidași pentru a te asigura că aceștia sunt confortabili și se potrivesc perfect picioarelor tale. Poți găsi într-un alt articol sfaturi pentru a găsi mărimea potrivită la încălțăminte. De asemenea, ar trebui să acorzi atenție și materialului din care sunt fabricați adidașii, deoarece acesta poate influența confortul și felul în care aceștia se potrivesc pe picior. 

  • Verifică dacă aceștia sunt potriviți mai multor stiluri vestimentare 

Pentru a putea beneficia la maxim de noua achiziție, este important ca adidașii să se potrivească armonios cu diferite tipuri de ținute. Astfel, vei putea purta adidașii în diverse ocazii și cu diferite stiluri vestimentare. De pildă, te poți orienta către adidași care merg cu rochii și pe care să-i poți purta și cu o fustă de blugi sau pantaloni. 

  • Mizează pe calitate și durabilitate 

Pentru a te asigura că investiția în adidași este una pe termen lung, este important să optezi pentru modele de adidași rezistente și calitative. Poți verifica modul în care sunt confecționați adidașii, dar și calitatea materialelor folosite înainte de a face o alegere. Acestea sunt cele mai importante criterii pentru a identifica ușor adidașii originali vs fake. De asemenea, poți căuta recenzii și evaluări ale brandului sau modelului respectiv pentru a obține informații despre durabilitatea acestora.

Asortarea adidașilor cu hainele poate fi o sarcină dificilă, dar cu puțină atenție și cunoștințe despre modă, poți obține un aspect stylish și armonios. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să asortezi modelele noi de adidași cu hainele din garderoba de sezon! 

Pentru a obține o armonie cromatică în ținută, este important să alegi adidașii în funcție de culorile dominante. De exemplu, dacă porți o ținută în culori neutre, poți adăuga o notă de culoare cu adidași într-un ton mai vibrant. Adidașii albi sunt o opțiune excelentă și pot fi asortați cu aproape orice tip de piese vestimentare.

Este important să iei în considerare ocazia la care vei purta adidașii. Pentru activități sportive sau casual, poți opta pentru adidași sport. Dacă vrei să îi porți la birou sau la evenimente mai formale, alege adidași cu un design mai elegant sau minimal. Doar știi deja că poți purta foarte ușor costum cu adidași, atâta vreme cât îl vei asocia cu o pereche de sneakers de damă din piele! 

Fiecare persoană are un stil vestimentar unic, iar adidașii trebuie să se potrivească perfect cu acesta. Dacă stilul sport te reprezintă, optează pentru adidași cu un aspect sporty sau cu talpă chunky. Dacă preferi un stil mai retro, alege adidași cu accente retro sau în culori și modele vintage.

Adidașii pot fi combinați cu o varietate de piese vestimentare, de la blugi și pantaloni, la fuste și rochii. Pentru o ținută casual, poți purta adidași cu blugi și o cămașă simplă. Pentru un look mai feminin, încearcă să asortezi adidașii cu o rochie sau o fustă midi. Există o mulțime de rochii de toamnă pe care la poți asorta cu adidași la modă, pentru a obține un look relaxat de sezon.Modelele de adidași prezentate în acest articol domină cu siguranță lumea modei în acest sezon, atât datorită designului modern, dar și a calității materialelor utilizate. Sperăm ca sfaturile și recomandările noastre să te ajute să alegi perechea ideală de adidași. Când ai dubii, intră pe aplicația CCC pentru a fi la curent în permanență cu cei mai trendy adidași ai momentului!



CCC ClubCCC Club