Cuprins
Știi cum se spune, „new year, new bags”! Și cum moda anului 2023 a luat cu asalt toate podiumurile de modă, trebuie să faci abstracție de ce genți se purtau în 2022 și care erau tendințele la genți în 2022 și să te orientezi spre modele de genți trendy în 2023, care să-ți accesorizeze cu stil ținutele, în așa fel încât să te simți întotdeauna în pas cu noile tendințe în lumea modei.
Nu poți avea mereu un nou început din punct de vedere emoțional, însă cel puțin poți avea un nou accesoriu distractiv care să te ajute să-ți îndeplinești rezoluțiile în 2023. Căci, să fim sinceri, gențile de damă chiar sunt accesorii drăguțe, care pot oferi un excelent suport emoțional! Dacă și tu vrei să-ți accesorizezi outfiturile de sezon cu genți pe măsură, te invităm să descoperi în articolul nostru ce genți sunt la modă în 2023. Iată cele mai în vogă genți ale anului 2023!
Fie că nu dorești ca geanta să țină loc de bagaj, fie că ești obișnuită să nu porți atât de multe lucruri după tine în 2023, gențile stil curea devin un accesoriu ideal pentru tine în acest an. Această tendință este una convenabilă, iar funcționalitatea acestor modele de genți le face perfecte pentru orice tip de activitate. Să nu mai vorbim de faptul că sunt alegerea perfectă atunci când nu știi cum să-ți asortezi ținutele de festival!
Nu știi cum să te îmbraci la modă în 2023? Ei bine, află că gențile supradimensionate se numără printre cele mai trendy modele de genți în acest an. „The bigger the tote, the better the bag” este un motto cu care rezonează designerii în 2023, fiind de părere că proporțiile maxi domnesc atunci când vine vorba de a face o declarație de stil. Și vestea bună este că aceste modele de genți sunt ideale pentru femeile care doresc să poarte totul în geantă, de la laptop și ochelari de soare, până la…pantofi, vise și speranțe!
Case de modă precum Chanel și Simona Rocha au prezentat pe podiumurile de modă genți și clutch-uri de inspirație vintage, transformând această tendință într-un must-have în garderoba femeilor chic. Pentru acele momente în care nu ai nevoie să „depozitezi” în geantă prea multe elemente, aceste modele de genți de damă vor fi accesoriul ideal pentru ținutele de petrecere sau oricare altă ocazie glamour.
Pentru acele femei care își doresc mai multă organizare în noul an, trebuie să știi că unele dintre cele mai în vogă modele de genți în 2023 sunt gențile cu buzunare exagerate. Case de modă precum Versace, Louis Vuitton și Ferragamo au luat parte la această tendință ultra practică pentru moda de primăvară a anului 2023 și suntem convinși că aceste modele de genți din piele nu vor dispărea prea curând!
Modelele de genți super feminine sunt în trenduri în acest sezon, iar creatorii de modă consideră că nu există niciun alt model de geantă care să inspire atât de multă clasă și eleganță așa cum sunt gențile de mână, cu mâner dur. Dior, Miu Miu și Bottega Veneta au oferit cele mai elegante modele de genți de damă pentru sezonul de primăvară 2023, așa că te poți inspira din fashion walks pentru a alege cele mai cool modele de genți în acest sezon. Știi deja și ce culori se poartă în sezonul de primăvară 2023, pentru a fi cu totul în pas cu tendințele!
Anul 2023 este despre energie și sclipire, iar aceste tendințe se reflectă întru totul în modelele de genți la modă din acest an. Cristalele și franjurile sclipitoare oferă o alură deosebită oricărui outfit și nu există niciun motiv pentru care să dorești să ascunzi aceste sclipiri în 2023, așa că îți sugerăm să optezi și tu pentru o astfel de poșetă la modă în noul sezon!
Într-un articol în care vorbeam despre tendințele în 2022, minimalismul era un trend apreciat și observăm că și în acest an continuă să domine podiumurile de modă. Acesta își face simțită prezența și prin modele de genți minimaliste, tocmai pentru a accentua plăcerea adusă de lucruri simple. Așa că dacă te întrebi ce genți se poartă în 2023, o geantă minimală poate fi răspunsul!
Imprimeul floral a reprezentat întotdeauna un detaliu extrem de feminin, motiv pentru care s-a perindat în lumea modei de-a lungul sezoanelor, sub forma pieselor vestimentare sau a accesoriilor pentru femei. Ei bine, gențile cu design floral sunt din nou în tendințe în acest an, motiv pentru care din garderoba ta nu trebuie să lipsească un astfel de model de geantă revoluționar.
Strălucirea nu este doar despre ținutele de Revelion, ci este un trend menit să ne încânte privirile pentru un an întreg! Fie că preferi sclipirea paietelor, fie că ești adepta strălucirii ștrasurilor de tot felul, în 2023 pot construi ținute la modă accesorizate cu genți cu paiete și ștrasuri cât cuprinde. Nu-ți fie teamă să strălucești!
Tu ce modele de genti vei purta pentru a fi la modă în 2023? Inspiră-te din tendințele în modă prezentate în acest articol și accesorizează-ți ținutele într-un mod fabulos, cu modele de genți în tendințe. Cum de unde le poți achiziționa? Magazinul online CCC te așteaptă cu cele mai frumoase modele de genți de damă, pentru a-ți completa ținutele cu stil în acest sezon!