Ținute de botez: Cum alegi pantofii și accesoriile potrivite 

În sezonul imediat următor, calendarele noastre sociale se umplu rapid, ceea ce poate aduce o serie întreagă de dileme în ceea ce privește garderoba femeilor și combinațiile vestimentare pe care le pot purta la petrecerea de botez, căci despre acest tip de eveniment urmează să vorbim în articolul următor. În timp ce multe femei cunosc regulile generale atunci când vine vorba de ce să poarte la o nuntă, ținutele pentru botez nu par atât de simplu de compus, fiind nesigure despre cum să aleagă piesele vestimentare și nici cum să le completeze cu ajutorul pantofilor și accesoriilor potrivite.  

Dacă și tu ai în calendar câteva astfel de petreceri și nu știi ce ținute pentru botez poți aborda, ne dorim să-ți venim în ajutorul cu serie de idei și sfaturi de asortare, pentru apariții spectaculoase, indiferent de dress code sau de locație. Descoperă, așadar, cum alegi ținutele pentru botez, dar și cum să alegi pantofii și accesoriile care să le propulseze în topul celor mai stilate apariții de la petrecere! 

Cuprins

Botezurile sunt de regulă evenimente formale, însă nu la fel de stricte din punct de vedere vestimentar precum nunțile. De obicei, în ceea ce privește petrecerea de botez, nu există restricții de culoare și nici de stil, însă există anumite criterii care vor dicta alegerea pieselor vestimentare și accesorizarea ținutelor de botez pentru femei. Iată cum să te îmbraci la botez!    

Anotimpul reprezintă un criteriu semnificativ de alegere a oricăror ținute, iar îmbrăcămintea de botez pentru femei nu face excepție de la regulă. Anotimpul poate influența semnificativ nivelul de confort termic. De pildă, dacă petrecerea de botez are loc vara, trebuie să te orientezi spre ținute de botez din materiale subțiri și vaporoase, prietenoase cu pielea, așa cum sunt rochiile din voal, tul sau satin. De asemenea, și încălțămintea pentru femei va diferi considerabil, mai cu seamă că sezonul cald implică, de cele mai multe ori, accesorizarea ținutelor de botez cu sandale.  

Deși stilul poate părea un concept vag, acesta este cel care ghidează decizia finală în ceea ce privește apariția ta la petrecerea de botez. Stilul personal poate fi remarcat atât la nivel de design, cât și privind modul în care te avantajează piesele vestimentare pe care le porți. De pildă, pentru femeile plinuțe, există rochii de botez vaporoase, din voal, în care se pot simți confortabil, în timp ce pentru femeile înalte există rochii lungi, care să le pună în valoarea silueta. Dacă ai nevoie de o sursă de inspirație, ți-am oferit într-un articol anterior câteva idei de ținute în funcție de forma corpului tău. Desigur, raportându-ne la stilistica abordată, e important să ai grijă și la accesoriile pe care le integrezi în ținuta de botez, în așa fel încât să ieși în evidență și să te faci remarcată într-un mod elegant în rândul invitaților.  

Locația este un element important care își poate pune amprenta asupra modului în care îți alegi ținutele pentru petrecerea de botez. Dacă evenimentul are loc într-o grădină, în timpul zilei, cu siguranță ținuta aleasă trebuie să fie una comodă și relaxată. În acest sens, poți alege ținute casual de damă pentru botez, perfecte pentru un garden party. Însă, dacă petrecerea de botez are loc seara, într-un cadru elegant și plin de fast, atunci va trebui să-ți adaptezi ținuta de botez la acest aspect, optând pentru piese vestimentare care să se potrivească locației. Dacă să alegi sandale sau pantofi pentru rochia de seară deja am dezbătut într-un articol privind accesorizarea acestui tip de ținută.  

Din ce în ce mai multe persoane preferă să aleagă o tematică deosebită pentru petrecerea de botez, aceasta jonglând cu cele mai diverse elemente, decorațiuni și decoruri. În cazul în care urmează să participi la o astfel de petrecere, este posibil să existe și un anumit dress code. Într-un ghid complet al codurilor vestimentare am vorbit deja despre ce tipuri de ținute implică un eveniment White Tie, Black Tie sau Cocktail, motiv pentru care îți sugerăm să-l folosești ca sursă de inspirație pentru ținute de botez reușite, indiferent de codul vestimentar.  

Nu ignora niciodată importanța pantofilor și a accesoriilor într-o ținută de botez, căci acestea pot influența într-o mare măsură apariția ta la petrecerea de botez. Dacă nu ai nici cea mai vagă idee cum poți crea ținute de botez emblematice cu ajutorul pantofilor și accesoriilor, ne-am propus să te inspirăm în alegerea acestora în așa fel încât să obții ținuta perfectă pentru aceste eveniment, indiferent de piesele vestimentare alese. Iată propunerile noastre!  

Nimic nu este mai emblematic pentru o petrecere de botez din sezonul estival decât o rochie maxi, vaporoasă, dintr-un material fluid. Rochia din voal este una dintre cele mai inspirate rochii de damă pentru botez, cu atât mai mult cu cât petrecerea se desfășoară într-o grădină. Alege un material în tonuri pastelate și asortează rochia cu o pereche de sandale cu toc gros. Despre asortarea pantofilor cu rochia am vorbit deja și cu alte ocazii, așa că îți poți lua de acolo inspirația de care ai nevoie. În ceea ce privește accesoriile pentru rochia de botez, nu vei da niciodată greș cu o poșetă elegantă de damă și cu câteva bijuterii fine din aur.  

Pentru petrecerile de botez mai classy, care se desfășoară pe terasa unui restaurant, la piscină sau în alte locuri elegante, vei merge la sigur cu o rochie de cocktail dintr-un material vaporos, până la genunchi. Ținând cont că acest tip de dress code este strâns legat de sezonul cald, sugestia noastră este să mizezi pe o rochie cu model floral, pe care să o porți alături de o pereche de sandale cu bretele subțiri, presupunând că deja cunoști tendințele din 2022 pentru sandale. Cât despre accesorizarea ținutei, această rochie de zi pentru botez poate fi purtată alături de o geantă tip plic și o pereche de cercei lungi, cu o coafură stil beach waves.   

O rochie de botez din dantelă este numai bună pentru o ținută de petrecere care are loc seara, la restaurant. Sugestia noastră este să optezi pentru o rochie neagră din dantelă, pentru un plus de rafinament. Despre cum alegi accesoriile potrivite pentru o rochie neagră deja ți-am povestit, așa că poți miza pentru o pereche de pantofi eleganți cu toc, un clutch cu detalii elegante și o pereche de cercei supradimensionați cu pietre prețioase.  

O fustă din brocart poate fi una dintre cele mai inspirate alegeri pentru ținutele de botez, atâta vreme cât vei completa ținuta în partea superioară cu o cămașă elegantă din mătase, care să continue prețiozitatea ținutei. Atunci când vorbeam despre pantofii ideali pentru fiecare tip de fustă, sfaturile stilistice țineau de lungimea fustei alese, însă când vorbim despre ocazii speciale precum petrecerea de botez, aici intră în scenă pantofii cu toc și sandalele elegante cu toc. La nivel de accesorii, îți recomandăm să optezi pentru un colier discret și o geantă de ocazie tip clutch.  

Am propus până acum doar rochii elegante de botez și fuste, însă și ținutele de botez cu pantaloni sunt la fel de populare în rândul doamnelor și domnișoarelor. Chiar dacă majoritatea femeilor vor merge pe ideea de rochie/fustă, pantalonii eleganți sunt un motiv în plus pentru a ieși în evidență. Alături de un top elegant și o pereche de pantofi cu toc și detalii strălucitoare, ținuta ta pentru botez va fi una de excepție. Accesorizează ținuta cu bijuterii rafinate din aur alb și un plic cu aplicații metalice și ești gata de petrecere!  

Dacă nu știi cu ce să te îmbraci la botez, află că și salopeta albă este o alegere ideală pentru o petrecere de botez care se desfășoară vara. Știm cu toatele că albul trebuie evitat cu orice preț la nuntă, însă botezul este mult mai permisiv în ceea ce privește culorile ținutelor. Optează, așadar, pentru o salopetă albă din materiale fine, pe care să o accesorizezi cu o curea elegantă în talie și cu o pereche de sandale cu toc, strălucitoare. Ți-am spus deja că pantofii strălucitori se numără printre principalele tendințe în modă pentru 2022! Apelează cu încredere la accesorii precum un colier statement în culori puternice, pentru completarea ținutei.  

Sperăm ca la finalul acestui articol să devii expertă în accesorizarea ținutelor de botez și vei ști cum să alegi pantofii și accesoriile, în așa fel încât să te poți bucura de apariții feminine și pline de grație, indiferent de dress code sau de locația petrecerii de botez. Te așteptăm în magazinul online CCC, dacă dorești să-ți completezi ținutele de botez cu cele mai fashion perechi de pantofi! 



CCC ClubCCC Club